Mozaicul 6

1. A crede în Dumnezeu sau a fi ateu: două moduri total diferite de a crede.

2. Frumusețea fizică și talentul, fiecare dintre ele implică obligația terifiantă a fructificării lor. Deci mari șanse de a fi nefericit.

3. A iubi înseamnă a dori, a ocroti, a admira. Grade diferite ale acestor trei ipostaze fac iubirea atât de variată. Și atât de frumoasă.

4. Cea mai mare curvă din lume este Speranța. Orice muritor trăiește cu ea (din folclorul străzii).

5. Nefericit nu ești atâta timp cât mai crezi că, anumite condiții fiind îndeplinite, ai deveni fericit, ci atunci când nu mai crezi în așa ceva.

6. Condiții necesare ca să fii fericit: să poți munci, să-ți placă munca pe care o faci și această muncă să-ți aducă satisfacții. Dacă ești înțelept, aceste condiții sunt și suficiente.

7. Există lucruri pe care le crezi de nesuportat. N-o spune! Să nu ajungi să le suporți!


 
 


© 2000  Dan I. Papuc Design  Stelian Dumitrascu