Mozaicul 16
1. De obicei omul matur își aduce aminte de cei ce l-au ajutat în
copilăria sa cam tot atât cât își aduce aminte pomul de aracul ce l-a
ținut drept, când tulpina sa era subțire ca nuiaua.
2. Un rezultat fatal al ideologiilor este anularea
interdicțiilor morale general umane.
3. Experiența, gândirea, revelația, trei instrumente ale
cunoașterii. Cunoaștere empirică, cunoaștere rațională, cunoaștere
mistică. Experiența - știință, gândirea - filosofie, revelația - religie.
4. Nu cred că se poate demonstra unui liber-cugetător că există
Dumnezeu. Toate argumentele se vor izbi, ca de un zid, de raționalismul
lui. Dar cât de ușor i s-ar putea demonstra că avem mare, mare nevoie de El
ca să existe.
5. Istoria lumii ar fi fost alta dacă de atâtea ori frica și
interesul nu ar fi făcut ca oamenii să-și nege propriile lor opinii,
să admită falsificarea adevărului.
6. Iubirea duce uneori la crime pentru că, adesea, ea este extrem
de egoistă.
7. Din antichitate până în prezent omenirea a făcut progrese gigantice
în domeniul utilului, al comodului. În domeniul frumosului, sigur nu. În
modă Nefertiti, în artă Venus din Milo, ne arată clar că utilizarea
cuvântului "progres" nu este justificată.
|